Anamaria Lembrau

Se apropie ziua băieților, vârsta lor e spectaculoasă (21 de ani, OMG!) și  chestia asta îmi dă cumva în moalele capului; probabil din acest motiv (adică un episod cheesy de mamă)  îmi tot  vin în cap, zilele astea, diverse momente din viața noastră, cum ar fi cel în care am bătut un domn în tren. Nu, nu a fost premeditat,  Xena și cu Sora Treișpe au ieșit spontan pe culoar. Așadar, Cum am bătut un domn în tren Era pe vremea când eu nu dețineam permis auto, copiii erau mici și în minivacanță la o bunică, la Constanța, de unde m-am dus să-i recuperez. Niște prieteni cre porneau spre Constanța mi-au oferit loc în autoturismul lor. Semnele nenorocirii au fost încă de la plecare. Dacă nu mă înșel foarte tare, cred că acela a fost primul weekend de vară cu […]

Soarele este perfect, fiindcă în concediu noi avem aproape zilnic noroc de soare perfect. De sub umbrela uriașă care ne ocrotește DOAR capetele (care au fețele incluse și despre ele fiind vorba, de fapt), una dintre noi zice, în timp ce scutură nisipul de pe prosopelul mic, nr. 3) -  Mutăm mobila? -  Imediat după Saphire? -  Perfect. Ce frumos te-ai bronzat de ora trecută încoace! -  Și tu! Love you! -  Love you! După Saphire, începe ritualul de mutat mobila, ea fiind alcătuită din două sau trei șezlonguri (unul pe post de șifonier și/sau cuier), măsuța ticsită de frappe-uri, ice cafele, papuci/sandale, ape de băut, cărți, creme și bronzoale, scrumieră și multe altele (despre care nu știm mereu cum și de unde au apărut acolo) Saphire este, evident, cântecul. Pe care l-am dat tare și pe plajă în ziua […]

Nu știu de când nu ați mai intrat într-un oficiu poștal, eu am intrat ultima dată mai degrabă recent. A fost o vreme în care îl vizitam destul de des pe unul de pe lângă Palatul Universul, pe vremea când eram cu serviciul în zonă și, o dată la ceva vreme, plecam cu fetele din birou să ne facem obscen de bogate, jucând cu toată nepriceperea la loto. Minutele alea pe drumul în care măream pasul spre speranța că măcar pe una dintre noi o va lovi pleașca premiului cel mare și va fi darnică și cu celelalte erau miere-n suflet. Nu, n-a câștigat niciuna niciodată și, oricum, nu despre acest oficiu poștal mă pornisem să vorbesc, cin despre un altul. Clasic, mic, înghesuit la parter de bloc, plin de oameni pestriți într-o dimineață în care, din nu știu ce […]

Mă gândeam în câte feluri s-a schimbat de-a lungul anilor, în mine, definiția pentru "cel mai bun Crăciun". Călătoria asta - care arată ca o  beteală de brad kilometrică, încâlcită de pisica Uț pe care a luat-o damblaua jocului din cauza sclipiciului - începe undeva pe la Crăciunul la tanti Aneta, sora lui taică-miu, o minune de mătușă care aduna în casa de la Constanța tot familionul și unde m-am perfecționat în transformarea rarelor portocale în podoabe de brad. Tot acolo, Albă ca Zăpada a devenit cea mai bună prăjitură din Univers (Moni și Tatinica făceau o cremă de vanilie dumnezeiască). La capătul celălalt e Crăciunul trecut, la mama la Lumina, cu copiii mei acum adulți și cu puzderia de nepoți, dar mai ales cu șocul vișinatei perfecte pe care o face mama pe ascuns, habar nu am de când. […]

Eu am scăpat, Slavă Cerului, ai mei sunt mari, deja fac nopți albe pe bărbile lor, dar mi-a amintit tehnica de adormit copiii o prietenă cu copii la vârsta la care, între "Noapte bună, copile" și adormitul propriu-zis, trec undeva între una și opt săptămâni, nici nu mai contează exact cât,, că oricum timpul se trilată. E complicat să pui la somn și un singur copil, că oricum, imediat după ce a aterizat în pat, își aduce aminte că: - Îi e sete; - L-a luat cu pipi; - Mai vrea o mască de pupici pe ochi; - Parcă îl gâdilă ceva la/pe/în burtă, "mă verifici, mama?"; - mai trebuie inspectat o dată "SubPatul", să nu fie acolo fie un spiriduș al casei foarte rătăcit și trist, fie un ceva balaur transparent strecurat, depinde de cele mai recente povești pe […]

Or fi fost ele crâncene Războaiele Punice, și necazul Peloponesiac a fost mare (mai spre zilele noastre cred că nu doresc să privesc), dar războiul femeii cu ea însăși poate fi, și el, cumplit. Este și vechi, credința mea este că durează de  dinainte de a se inventa oglinda și e purtat de dinainte ca un deștept (sau o deșteaptă, orice e posibil) să se trezească dat cu capul de toți pereții de Inspirație și să pună împreună cuvintele "standard de frumusețe". Dar acum, în minunata lume nouă, dotată cu internet și cu reclame uriașe cărate de mașina alături de care ești blocat în trafic de ieri, este rău de tot. La televizor, în afară de teleshoppingul cu răzătoare, tigăi și bormașini, reclamele sunt cu doamne superb aranjate în bucătărie, al naibii aburu' ala din oală dacă afectează vreun pic […]