Mă gândeam în câte feluri s-a schimbat de-a lungul anilor, în mine, definiția pentru „cel mai bun Crăciun”.
Călătoria asta – care arată ca o beteală de brad kilometrică, încâlcită de pisica Uț pe care a luat-o damblaua jocului din cauza sclipiciului – începe undeva pe la Crăciunul la tanti Aneta, sora lui taică-miu, o minune de mătușă care aduna în casa de la Constanța tot familionul și unde m-am perfecționat în transformarea rarelor portocale în podoabe de brad. Tot acolo, Albă ca Zăpada a devenit cea mai bună prăjitură din Univers (Moni și Tatinica făceau o cremă de vanilie dumnezeiască).
La capătul celălalt e Crăciunul trecut, la mama la Lumina, cu copiii mei acum adulți și cu puzderia de nepoți, dar mai ales cu șocul vișinatei perfecte pe care o face mama pe ascuns, habar nu am de când.
Iar între sunt minunatele Crăciunuri cu băieții mici, care credeau toate magiile și toate invențiile cu Spiridușii Inspectori, care verificau necruțător dacă este respectată ora de culcare.
Și Crăciunul Acela cu vin, brânzeturi împuțite, Liv și hohote de râs
Cândva nu mai știu când, dar sigur într-un an când băieții petreceau Crăciunul cu tatăl lor, copilul lu’ Liv era într-o situația similară (dar cu bunica), noi două ne-am pomenit, de la un telefon al cărui scop inițial a fost împărtășirea bucuriei de a dormi și lenevi, că facem planul de mame singure cu sărbătoare la dispoziție.
Organizarea a durat undeva între 5 și 7 minute, cu tot cu meniu:
🍷 Beaucoup de fromages de toate felurile, luate de la ultimul supermarket deschis – bleu, chevre, camembert, brie, cu nuci, cu muci, cu orice se mai găsea:
🍷 Nuci propriu-zise, alune, migdale, struguri, „hai să tăiem și felii de mere și de pere, luăm mere și pere”,…
🍷 Desigur, vin. Roșu. Tot de la supermarket.
🍷 Cred că ne-am luat și niște prostii în chip de cadou una alteia, dar e foarte posibil să inventez, de teamă c-am uitat și mă oftic dacă e așa.
Am ajuns la mine. Am găsit într-un sertar o cârpă roșie cu sclipiciuri aurii, foarte sărbătoarească, pe care am pus-o pe mijlocul măsuței de cafea.
A scos un platou „de bun”, două surate farfurii și două pahare de vin roșu, nu alb, că noi vin roșu cumpăraserăm, iar acesta se bea din paharele cu gura mai strâmtă. Mi-am amintit că, pe vremuri aveam și decantor, la naiba, dar neamaiavându-l, s-a decis că nu e necesar.
Ne-am așezat pe canapea cu festinul tras în față, ne-am uitat la filme, ne-am povestit toate bucuriile și toate necazurile și țicnelile, ne-am plănuit și ne-am imaginat toate prostiile, cred că am stabilit și cum ar fi viețile nostre dacă am fi milionare (de asta nu sunt sigură, iar e posibil să fie o amintire falsificată de vin)
„Potolește-te, că ne găsește moarte-n casă!”
A fost un Crăciun care a intrat instantaneu, și el, în categoria „Cel mai bun” și acum, ani după, mi se pare logic. Crăciunul e, de fapt, destul de riscant pentru starea de spirit când ești bombardat cu definiții ale perfecțiunii lui, iar definițiile astea se combină cu haos zilnic, cu oboseli și cu tristeți adunate.
Cred că noi două am fost subit inspirate atunci să-l plănuim fulgerător și să ne transformăm un Crăciun potențial comatos pentru fiecare dintre noi într-una dintre cele mai prețioase amintiri din viața mea.
Și mai cred că, de fapt, am scris ca să-i mulțumesc Livianei că există alături, de când eram mult mai mici.
PS A doua seară, când fiecare dintre noi era la casa ei (și fiecare era încă singură la domiciliu) trăncăneam la telefon. În primul rând, ne-am felicitat că am fost atât de deștepte de acel Crăciun.
Cred că am vorbit din nou despre toate tâmpeniile și am râs de ne-am stricat. Și absolut orice era motiv de râs, inclusiv sunetul respirației.
Atunci, Liv mi-a zis aceste 8 cuvinte magice:
– Potolește-te, o să ne găsească moarte în casă!
E un superb îndemn la potolire.
PPS „Dacă îmi faci Albă ca Zăpada, îți amintesc și că ne-am uitat la concertul lui Robbie Williams”, ăla de la Albert Hall.
Normal că fac, e inadmisibil c-am uitat, dar măcar mi-am amintit emoționarea ciclică la secvența de final de la „My Way”, când Robbie strigă la mămică-sa, de pe scenă, „Mom, this is your son singin’, I love you!”, topeală pură! 🫠❤️🫠
