Am ieșit un pic prin prin oraș – chestie care n-a fost cea mai strălucită experiență, dar asta este altă discuție. Și, în drumul ăsta încâlcit prin ploaie și prin traficul care e cum e, am ajuns pe la coloanele blocului de peste drum de Sala Palatului. Acolo, o mamă cu un copil de-o mână și cu altul de ailaltă, fiecare trăgând de ea de direcții complet diferite. Gemeni. Îmbrăcați la fel: cizme de cauciuc cu broaște, pelerine de ploaie albastre, pline de mari stropi de ploaie colorați.
Eram la singurul bancomat din zonă când, prin spatele meu, a trecut un cuplu +65, evident de-al zonei – domnul cu palton și pălărie, doamna similar cochetă (genul cu pălărie, eșarfă și ruj inclusiv la nonstop, că nu se iese oricum din casă); doamna era la brațul domnului, care ținea o umbrelă menită să-i adăpostească pe amândoi, inclusiv la adăpost.
„Dragă, să îmbraci doi copii la fel e delăsare, ce dacă sunt gemeni?
Domnul și doamna au trecut suficient de aproape de mine ca să aud nedumerirea doamnei, rostită cu voce plină de tutun bun, consumat îndelungat:
– Horațiu, dragă, niciodată n-am înțeles ideea asta de a îmbrăca doi copii la fel, chiar dacă sunt gemeni. Mi se pare un fel de delăsare…
Face o pauză, continuă cu același ton un pic huruit:
– Da, nu cred că exagerez, acesta este cuvântul potrivit: delăsare. Eminamente.
Fiindcă m-au lovit trei chestii simultan – cuvintele „eminamente” și „delăsare”, plus mirarea în sine, am fost incapabilă de altă reacție decât un râs riscant nazal.
Am încercat să-mi amintesc de când n-am mai auzit cuvântul „eminamente”, n-am reușit, am acceptat asta.
„Delăsare” e unul dintre cuvintele mele preferate, pentru că îmi place de mor ce ne spune el nouă, acea stare pe care sper să o trăiesc în ritm susținut atunci când voi reuși să îmi duc existența nefăcând nimic, acesta fiind visul vieții mele: să fac umbră Pământului de-gea-ba!
Și ajung, în sfârșit, la nedumerirea doamnei, o nedumerire pe care nu i-am putut-o dumiri pe loc din pricina triplei de care avusesem pare.
Nutrind o foarte nefirească speranță că va citi vreodată aceste rânduri, încerc aici să risipesc misterul.
Finally, marele secret al gemenilor pe care îi vezi pe stradă îmbrăcați la fel
Cum știm, copiii sunt mai întâi foarte mici și mici; sunt acele perioade parțial magnifice din viețile lor (și ale părinților lor, deopotrivă) în care mâțele, muștele, șoarecii și broaștele pot vorbi, spiridușii casei pot exista (și pot face caca cu gust și textură de Nutella. Practic, Nutella, asta e altă poveste, îmi vine s-o povestesc cândva) … în fine, o infinită listă de posibilități datorate numitei „Gândirea Magică”.
În experiența mea de părințeală, acest iureș de credințe e foarte vizual-cinematografic în căpuțurile lor, ăia de fac haine, cearceafuri, boluri, castroane și plușuri pentru copii sunt cei mai pricepuți la a exploata asta.
Buun. Acum, să vă zic cum pățeam când erau ai mei mici, gemeni fiind, deci aceeași etapă de dezvoltare: păi, dacă luai unuia chiloți cu dinozauri și ăluilat cu brontozauri, știut fiind că unul e fan dinozauri, ălălaltul e fiert după brontozauri, instantaneu se schimbau preferințele. Pentru suceală, era de ajuns să vadă nădragul scos din traistă, dacă ajungea pe frac-su, putea fi belea.
Nu des și nu neapărat, dar dacă se întâmplă dramă, E MARE DRAMĂ.
Minunata soluție „Toată Lumea-n Cizme de Cauciuc cu Broaște, ca Să Nu Fie Dramă!”
Strategia decisă de noi (tatăl lor și cu mine) a fost basic: Același Imprimeu, culori diferite, dacă se poate (se putea greu, la magazinele de haine de copii, la băieți era mare sărăcie)
Unul era fan culori mai pe roșu, celălalt mai pe albastru, asta nu era variabilă, așa ca măcar un aspect era ușurel de gestionat.
Deci, mamele (și tații) de gemeni le iau copiilor lor haine la fel în primul și-n primul rând ca să n-aibă scandal și panaramă din cauză că fix când unul a văzut puloverul lui frac-su cu reni s-a prins că și lui îi plac renii, nu spiridușii de pe puloverul lui, cum jurase până la apariția efectivă a bulendrelor.
Pe urmă, cresc și încep să descopere și să spună singuri ce le place.
Ai mei au ajuns, pe feșăn, la niște abordări atât de diferite încât nici nu ți-ar trece prin cap că-s frați, darămite gemeni.
De fapt, ai jura că-s de pe diferite planete ale unor galaxii fooarte diferite și foarte îndepărtate una de cealaltă.
Acesta este marele secret al gemenilor pe care îi vezi pe stradă îmbrăcați la fel.
Zeii Puericulturii și ai Fashionului fie cu mamele lor!
PS „Delăsare” este, totuși, un cuvânt plăcut simțului auzului.
Alte câteva nimicuri:
