Nu știu câți dintre voi ați socotit cu exactitate, mie îmi iese că suntem în campanie electorală neîntreruptă de vreo 3 ani și ceva, timp în care ne confruntăm cu o inflație de oameni care ne salvează.
Bine, situația este cvasi generală, ni se oferă sau promite salvarea din toate direcțiile, acum vorbesc în primul rând despre politicieni. Toți ne salvează, în general de Ceilalți care, pe cale de deducție, ne vor duce la pieire.
Ne salvează de toată gama de pericole, de la războaie, sărăcie și furtuni și (când e cazul) încălzire globală până la blocaje în trafic și, deloc în ultimul rând (chiar dacă printre rânduri), ne salvează de noi.
Pentru că – și asta e și mai simpatic – oferta nu vine niciodată cu, să zicem, cumsecădenia pe care o presupune operațiunea de salvare. Nu, noi suntem, simultan, muștruluiți.
Politicienilor noștri le place cel mai mult și mai mult pe lume să ne certe (ceea ce, iarăși, este foarte amuzant, deoarece noi suntem angajatorii dumnealor, cei are le plătesc la timp salarii mult prea OK)
Oamenii care ne salvează mai întâi (și mai apoi) ne disprețuiesc
Ni se spune, constant, că nu înțelegem chestii („în ce situație dezastruoasă ne aflăm”, de exemplu), că ne văicărim („ce dacă dați nonstop în gropi, sesizați că toată țara e un șantier deoarece NOI LUCRĂM, orbilor răsfățați!”) și, în general, auzim că trebuie să facem diverse lucruri, primul fiind acela de a fi recunoscători că nu ne exmatriculează de pe planetă.
Culmea e că noi chiar facem lucruri care realmente contează. Le facem în fiecare zi în care ne trezim, ne ducem copiii la școală, după care fugim să muncim. Între timp, ne plătim taxele și impozitele (care ni se întorc, prin serviciile aferente, puțin spre deloc)
Și probabil este inutil să amintim că „situația dezastruoasă”, de exemplu, nu a fost produsă de niciunul dintre noi. Nu de alta, dar noi realmente suntem extrem de ocupați să ne crape capetele pe la joburi, la vederea facturii la curent sau în timp ce ne luptăm, cot la cot cu copiii, cu temele ilogice și mizerabile ale copiilor.
Culmea e că ne-am și obișnuit cu toate, abia dacă ne mai enervăm. Adică ne enervăm, dar pe internet, marele loc pentru vărsat nervi și răcorire.
Cele două cuvinte esențiale pe care nu le rostesc oamenii care ne salvează
Dar, să presupunem că n-am pricepe nici cearta, nici disprețul, nici nimic, așa cum dânșii zic. Și să presupunem că nici n-am fi epuizați de înlănțuitele campanii electorale (pe care tot noi le plătim). În schimb, în mod magic, fiecare și-ar putea pune acum o dorință îndeplinibilă.
O zic pe a mea. Singura mea dorință pentru politicieni este de natură lexicală: fiecare dintre domniile lor să introducă, măcar o dată la 5 declarații/discursuri, următoarele două cuvinte magice: serviciu public.
Sigur că-s conștientă că asta nu schimbă fundamental nimic. Nu acu’. Dar trag mare nădejde că poate fi un exercițiu eficient pe termen mediu și lung, știut fiind că tehnicile de învățare bazate pe repetiție chiar dau rezultate. Au un mare dar: combat numita „curbă a uitării”, că așa e făcut creierul omului, să piardă informațiile neglijate. De-asta se comportă dumnealor anapoda, deoarece au uitat că se află, de fapt, în serviciu public. Iar pentru cei care n-au știut asta niciodată, e un moment excelent să afle. 😉
Chiar cred că, dacă toți acești oameni (politicieni, în cazul de față) care ne salvează ar rosti, periodic și obligatoriu, cuvintele „serviciu public”, sunt șanse să le intre în cap că nu e cazul să ne salveze, e doar momentul să se ducă și dumnealor la serviciu și să facă lucrurile pentru care, de fapt, noi i-am angajat, noi fiind cei mai mișto angajatori la care ar fi putut spera vreodată.
PS Și doamna ne zicea la școală că „Repetiția e mama Învățăturii” și eram mici și pricepeam, n-o fi chiar așa de greu. 😜
PPS Și discuția desore „bani publici” (nu Ai Statului) merită purtată😜
