Sunt Anamaria, o femeie +50 de ani care muncește de la -20 și trăiește din scris. Dar cu textul ăsta am pățit ce n-am pățit niciodată în viața mea: scriu, șterg, scriu, șterg, pun pauză, scriu, șterg, mă enervez, iar pauză, apoi iar mă pun să scriu, din nou șterg…. În final, iaca, scriu 💪
Și am scris, în decenii de joburi, despre orice, sub toate formele (știri, editoriale – zise și „mărgici” – proiecte, campanii….) Am scris despre necazuri, despre bucurii, despre politicieni tembeli, despre iluzii cu politicieni, despre reușite, despre apocalipse (scuze, dar da), despre răpiri, despre copile violate de juma de sat cu anii, despre corupție, despre târguri și veselii de Crăciun, despre alegeri, despre oameni remarcabili și tăntălăi ticăloși, despre frustrare, despre speranță, despre durerea aia a mai dureroasă, despre mânie, despre neputințe, despre știință, despre te miri ce nimic întâmplat te miri unde care te uimește, te sucește sau te face să râzi cu muci.
(Am scris și povești – cred că pentru mine, teoretic pentru copii, dar asta e altă poveste)
În cea mai mare parte a scriselor, eu scriam, colegi citeau. Ăla a fost jobul în care m-am simțit confortabil. Și, în cea mai mare a timpului, mi-a fost extraordinar de ușor (mulțumesc, Univers!)
Acum, într-un mod care sigur poate să pară ciudat, trăiesc cea mai înfricoșătoare experiență: scriu despre mine (planul e să o fac cât de onest sunt în stare), pe site-ul meu, care mai poartă și numele meu. Acest din urmă lucru mi s-a părut, pe rând, următoarele: îngâmfare, impostură, narcisism, apoi de la capăt. Asta în vreme ce, după colț, pândea gândul „Mai taie din ele! Într-un fel, tu faci asta, deja, că te izmenești pe niște internet, unde-ți vine să zici, să râzi, să te aprinzi, să împărtășești cu oameni.”
Până la urmă și cumva, am reușit să sar din roata asta în care alergam ca o hamsteriță. Cu ocazia acestui eveniment important, am sărbătorit prin cumpărarea unei brățări aurii babane (ceva ca un capăt de balustradă).
Mititica despre care vorbeam
Ce-am pățit de pățesc asta
La un moment dat, m-am prins că o să muncesc până o să mor, eventual pe canapea, cu haine de casă asortate/potrivite cu papucii, cu ruj dat pe lângă buze cu mâini tremurânde de băbuță care se află într-o relație dificilă cu simțul văzului, dar în mari tandrețuri cu bulendrele.
Singura variantă la care m-am tot întors în buclă este o întrebuințare antreprenorial-autonomă, care să presupună să fac pentru mine ce am am făcut o viață la joburi: să povestesc. Sigur, am bătut câmpii în capul meu și cu hospitality, unde delirul m-a dus pe undeva o plajă super, unde să am o căsuță cu câteva camere, să vină câțiva oameni cărora dimineața să le fac biscuiți preferați la cafea, gustări cu bread sticks cu sosuri de iaurt inventate și, seara, vin și neplictisitoare platouri cu brânze împuțite. E frumos, știu, but e destul de delir 🤦🏼♀️
Așa că m-am întors la întrebarea „Ce faci când nu știi ce să faci?” și la sfântul răspuns „Faci ce știi!”. În acest temerar proces, am rezervat vreo zece domenii (unele cu nume chiar fancy) după care să mă pitesc în continuare. (Cred că aș fi putut să-mi cumpăr, de banii ăia pe care i-am dat aiurea pe tot felul de www-uri, măcar niște ghete, două inele și 3 brățări)
În ziua în care am împlinit 50 de ani, am avut un fel de dialog interior revoluționar și am rupt pisica în două (nu pe Uț, că o ador): „Soro, site-ul ăsta al tău va avea numerele tău, termină cu prostiile!” Și, gata, l-am luat.
Uț, adorabila pisica mutantă
Nu mai am 50 de doi ani jumate, timp în care, evident, frăsuiala a continuat. Bine, am avut și treburi, dar în esență m-am frichinit și mai cu seamă m-am temut.
Așa că azi, într-o zi în care a picat internetul pe jumătate de planetă (dar văd că site-ul meu merge, o fi semn:)), scriu primul articol de aici.
Așadar,
Sunt Anamaria și-am zis să fac (și) de capul meu ce știu și ce-mi place
„Ce știu” nu e neapărat vreo brânză care mută ceva mai colea, e doar ce-am învățat în vreo +30 de ani de radio, televiziune cu știri și divertisment, internet și conectare neîntreruptă la ce se vede că se întâmplă. Știu și că nu știu îngrozitor de multe, știu că înțeleg anapoda alte multe și, fiindcă m-am hotărât să fiu cumsecade cu mine, am decis că astea două alcătuiesc ceva bun, câteodată valoros.
Mă ajută, sper eu, că știu ce îmi place. Să fac, dar și în general
Lista
Îmi place să povestesc.
Îmi place să citesc complet devălmășit. Ador să citesc pe plajă. Leașin!
Îmi place să descriu.
Îmi place să scriu.
Îmi place să înțeleg.
Îmi place să gătesc.
Îmi place să descopăr.
Îmi place să învăț.
Îmi place și să speculez, la naiba!
Îmi place să fac plajă.
Îmi place să nu fac nimic.
Îmi place să vorbesc cu oamenii.
Îmi place să stau cu mine cu orele, cu zilele, cu cât mi-o trebui.
Îmi place să mă uit la seriale ca apucata.
Îmi place că, atunci când a fost groasă rău de tot, în prăvălirea aia dureroasă și destructurantă, m-a dus capul să caut ajutor. Terapie se cheamă. Și-am mai avut și mare, mare noroc de Dan.
Îmi place și de Maniile mele: anul cu documentare despre secte, anotimpul cu haine negre, vremea cu seriale polițiste – probabil, când îmi trebuie să fie prinși ăia răii… Și perioada cu pantofi și botine Bratz îmi place, ca și epoca în care, la 40+ fiind, m-am pomenit catapultată în adolescență, aproape că fără să mă prind.
Îmi place să fiu mamă. Și să mai aflu despre mine lucruri bune, rele, mama lui Petru și Andrei fiind. Îmi place să fiu mama lui Andrei și Petru. Îi iubesc de mor.
Îmi place să fiu iubita lui Adi. O să fiu și soția lui și îmi place și asta deja. Enorm!
Îmi place la plajă și pe balcon și la toate taclalele posibile cu Ralu, soră-mea. (O) Ador!
Îmi place să trăncănesc cu frate-miu și să bem vin în curtea lui plină de copii și să-mi mai arate ce rotocoale super fac porumbeii lui.
Îmi place să mă împac cu maică-mea după ce se supără iar că fumez.
Îmi place că am ajuns până aici cu prietenele mele Roxi, Adriana, Liv, Măbă, Maria, Antoan, Carmen, Tele, Sanda-Sandalena, Biencoasa, Dana, Irina, Betty, Alice…
Îmi place la nebunie că am o droaie de nepoți! Daria, David, Matei, Ioana, Maria, Ilie, Azarie, Irina, Agata, Eliza, Măriuța.
Îmi place să fac planul «Rupem Fâșu’» cu prietenul minunat Adrian.
(Aici mai era ceva, dar fiii mei au acces la internet și nu e bine😉)
Îmi place să îmbrățișez.
Îmi place să fiu îmbrățișată.
Îmi place să mă simt în siguranță. Well, don’t we all?
Îmi place să mă îmbrac.
Îmi place să port Lucruri: brățări uriașe, inele huge, pantofi wow și botine omg, Ochelari și curele babane. Îmi place să mă văd, după cum se vede treaba.
Îmi place să spun ce cred. Nu reușesc mereu, că nu e așa simplu, se știe.
Îmi place că mă prind, evident că nu mereu, că nu orice gând care îmi trece prin cap merită să iasă din casă, pe gură sau prin taste. Sper să reușesc asta mai des.
Îmi place să mă aprind ca naiba când mă pomenesc aprinsă. După care mi se pare o țicneală.
Îmi place să tac. Mai rar, dar o fac.
Îmi place că (și cum) am supraviețuit, la urma urmelor.
Cum se vor lega toate astea? Habar n-am, sper că firesc și neplictistor.
Sunt Anamaria și mi-am făcut site💃
Zeii fie cumva, ideal ar fi să fie cum e necesar acestei situații!😍
